Un primar din Dolj a câştigat alegerile locale cu peste 88% din voturi, dar și-a pierdut mandatul. Care este motivul

Un primar din Dolj a câştigat alegerile locale cu peste 88% din voturi, dar și-a pierdut mandatul. Care este motivul
Publicat: 22/10/2020, 09:35

Gheorghe Ilie, primarul din Filiaşi, a rămas fără mandat. El a fost declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Gheorghe Ilie a câştigat alegerile locale cu peste 88 la sută din voturi, dar, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în perioada perioada 16 iulie 2012 – 27 septembrie 2013, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate. El a deținut simultan funcţiile de viceprimar şi membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi.

În 2016, Gheorghe Ilie a devenit primar al oraşului Filiaşi, iar la alegerile locale din acest an a câştigat un nou mandat de primar, obţinând 88,76% din voturi.

Primarul reales din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, suspendat din funcție prin ordinul prefectului/ Edilul a stârnit indignarea publică după ce și-a umilit fiica

Prefectul de Bistriţa-Năsăud a semnat, miercuri, ordinul prin care a încetat de drept mandatul primarului din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, care a indignat opinia publică după ce s-a filmat în timp ce își umilește fiica. Ogâgău a câștigat un nou mandat în urma alegerilor locale, în pofida scandalului public în care a implicat și a faptului că poliția s-a autosesizat cu privire la abuzul la care și-a supus fiica. Ordidul prefectului vizează mandatul 2016-2020, iar în privința noului mandat instanța nu s-a pronunțat încă. Suspendarea din funcție este dispusă după ce fostul edil a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru refuzul de prelevare a probelor biologice. În acest moment, Ogâgău mai este cercetat într-un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.

Mandatul lui Dumitru Dragomr, invalidat de instanță. Nu va fi consilier general în București

Judecătoria Sectorului 1 a decis validarea mandatelor în cazul a 45 de consilieri generali ai Capitalei, însă a invalidat mandatul lui Dumitru Dragomir.

Potrivit unor surse din PSD, mandatul lui Dragomir a fost invalidat după ce acesta și-a pierdut calitatea de membru PSD, fiind dat afară de organizația PSD Sector 3.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O italiancă de 90 de ani deține 5 recorduri mondiale, 9 europene și 28 naționale...
×